Placebo

Si au fost "ladies and gentlemen of Placebo"...Nu i-am asteptat ca un fan pentru ca nu sunt, nu m-am topit si nici nu mi-am perdut mintile cand am auzit ca vin. M-am bucurat mult pentru Cineva anume si am venit la concert cu capul pe umeri si fara subiectivitati. Organizarea a scartait pana la prabusire si a reusit sa ma surprinda desi nu imi facusem iluzii. Dar multimea adolescentina plina de disperarea la moda si necesara oricarui pusti/pustoaica plin/plina de negru pe la ochi, a reusit sa ma scoata din sarite.
Nu m-am uitat la AB4. Scaunelul gasit de o prietena si captusit cu o pernita adusa de acasa era mult prea confortabil. Intre el si unii ale caror melodii suna la fel, nu exista alegere. Intrarea celor de la Placebo mi-a adus o explozie de energie. Am trait melodiile, fredonand cate 2-3 versuri pe care le mai stiam de la fiecare melodie. M-am simtit parte din concert si mi s-a parut ca cei de langa mine traiau acelasi lucru. Mi-am dorit cu adevarat sa revina dupa fiecare iesire de pe scena si mi-am inrosit palmele, impreuna cu ale altora, pe fierul de care eram sprijinta ca sa cresc zgomotul "rechemarii". Si fiecare revenire mi-a parut si mai intensa incat calitatea sonorizarii nu prea mai conta. De fapt, nu conta deloc.
M-au amuzat micile defectiuni tehnice si nu mi s-a parut ca Molko s-ar fi enervat. Mi-a placut jocul scenic al lui Stefan si mi-a facut placere sa-l urmaresc cu aparatul de fotografiat. Mi-au parut ca s-au simtit bine in mica locatie plina de energie si asta m-a facut sa-mi simt partea mea de utilitate.